Descriere

Tetraevanghel ferecat în aur (lucrat de Sebastian Han), dăruit de domnitorul Constantin Brăncoveanu mănăstirii Hurezi

În a doua jumătate a secolului al XVII-lea, arta românească se caracterizează printr-o mare efervescenţă culturală şi artistică; este perioada când cele două componente, de sorginte bizantino-balcanică şi de tradiţie occidentală, care au inflenţatat societatea românească în secolele anterioare fuzionează într-un nou stil “cantacuzin-brâncovenesc”. Renaşterea artistică brâncovenească a însemnat în arta metalelor preţioase, modalităţi noi de execuţie, prin sublinierea reliefurilor, o varietate de materiale, fildeş, cornalină, smalţuri policrome împreună cu pietrele preţioase. Repertoriul tipologic capătă noi forme, mai ales în ceea priveşte obiectele de cult, iar gama motivelor decorative devine preponderant vegetală: vrejuri, laleaua, heliantus, garoafa, ciorchini de fructe, iar reprezentările animaliere sau cele umane sunt redate cu mare fidelitate. Unele piese devin adevărate ”dantelării vegetale”, prin folosirea tehnicii ajurării, spre exemplu mitra arhiepiscopală a mitropoliei Bucureştilor. Majoritatea pieselor de factură religioasă au fost comandate de domnul Constantin Brâncoveanu (1688-1714) aurarilor transilvăneni din Braşov şi Sibiu, cei mai solicitaţi fiind Georg May II şi Sebastian Hann, ultimul realizând printre altele ferecătura tetraevangheliarului, tipărit de Antim Ivireanu la 1693 şi donată în 1709 ctitoriei sale, mănăstirea Horezu. Maniera artistică de reliefare a scenelor religioase, redarea veridică a comanditarilor în scena Sfinţilor împăraţi, Constantin şi Elena, dar şi minuţiozitatea cu care sunt subliniate detaliile ornamental florale, încadrează această ferecătură printre cele mai frumoase din lume. Printre alte piese de excepţie, amintim crucea de mână a aceluiaşi domn, lucrată la 1694 din aur, cu rubine şi emailuri policrome, engolpionul, cu stema Cantacuzinilor, vulturul bicefal, la fel bătut cu rubine, smaralde şi emailuri sau ferecatura de icoană a Maicii Domnului cu Iisus prunc, de la mănăstirea Dintrunlemn, judeţul Vâlcea, executată de veneţianul Gerolamo Campagnani, tot pentru domnul Constantin Brâncoveanu. Secolul al XVIII-lea a reprezentat ultima etapă importantă din istoria orfevrăriei româneşti. Produsele saşilor transilvăneni nu mai sunt la modă, fiind concurate de atelierele vieneze, care desfiinţează producţia manuală, prin crearea unor piese de serie. Alături de marile familii boiereşti, cler sau domn apar noi comanditari, reprezentanţii burgheziei în ascensiune, negustorii şi alte categorii înstărite, care impun alte criterii artistice. Are loc o diversificare tipologică şi decorativă, printr-o gamă mai largă a obiectelor de lux sau de uz gospodăresc, preferinţa unui decor mai puţin încărcat care subliniează forma, sunt doar câteva elemente ale stilului Empire ce defineşte argintăria secolului XIX .