Descriere
Brățară din tezaurul de la Sacoșu Mare, jud. Timiș
Tezaurul de la Sacoșul Mare
Conform literaturii de specialitate, tezaurul de la Sacoșul Mare a fost descoperit întâmplător, cu ocazia unor lucrări agricole, în anul 1961, dar, se pare că data reală la care a fost găsit este cu patru ani mai devreme. Între data descoperirii și intervenția autorităților au fost deteriorate o parte dintre piesele ce alcătuiau tezaurul. În prezent sunt expuse douăzeci de obiecte în sala Tezaurului Istoric, iar restul de cinci fragmente de obiecte, care se mai aflau în componența tezaurului, se găsesc în depozitul Cabinetului numismatic al M.N.I.R. Cele douăzeci și cinci de piese, care compun tezaurul de la Sacoșul Mare se încadrează în patru tipuri de brățări și sârme. Brățările simple sunt bare din aur, cu secțiunea patrulateră și subțiate progresiv spre capete, realizate prin plierea și apoi ciocănirea unei plăci din aur. Șase dintre cele treisprezece brățări simple au fost înfășurate în spirale dându-li-se forma unor discuri de către descoperitorul tezaurului. Bățările cu terminațiile în volute duble au fațetele interioare netede, iar cele superioare sunt decorate cu incizii în „zigzag” și motivul „ramurii de brad”. Spiralele au fost realizate prin tăierea longitudinală a extremităților brățărilor pe o porțiune de aproximativ 8 cm., transformarea acestora în două sârme prin ciocănire și apoi, prin înfășurarea lor în volute, formând câte două discuri convexe prin presarea centrului către exterior. Discurile spiralice de la terminațiile brățărilor sunt decorate pe fețe prin incizare cu grupuri de linii oblice opuse între ele. Motivul discului spiralic are o simbolistică solară și se întâlnește și pe ceramica din epoca bronzului în culturile Wittenberg, Tei, Gârla Mare, Otomani. Brățări cu terminațiile în spirale duble, de altfel cu o largă răspândire până în nordul Europei, au mai fost descoperite pe teritoriul României la Firiteaz, Secuieni și Hodiș. Al treilea tip de brățări ce compun tezaurul de la Sacoșul Mare sunt cele cu extremitățile unispiralice. Cele două brățări cu terminațiile într-un singur disc spiralat sunt unice în țară, celelalte, descoperite pe teritoriul României, aflându-se în colecții din străinătate. Tezaurul se datează pe baza analogiilor cu motivele decorative de pe ceramica din culturile Wittenberg, Tei, Gârla Mare, Otomani și a descoperirilor de brățări similare de la Firiteaz, Secuieni și Hodiș în secolele XV – XIII a. Chr.
