Descriere
Agrafă pectoral (heftel) transilvăneană
Rolul predominant în realizarea pieselor din metal preţios, laice sau religioase l-au avut centrele meşteşugăreşti din Transilvania, Sibiu, Cluj, Braşov, unde coloniştii saxoni, maeştrii ai prelucrării aurului şi argintului, organizaţi în bresle şi susţinuţi de regalitatea maghiară au contribuit la desăvârşirea acestui meşteşug artistic. Cât de mare era faima lor şi cât de căutate erau lucrările aurarilor transilvăneni o dovedesc nenumăratele comenzi venite, pe întreg parcursul secolelor XV-XVIII, nu numai din partea domnilor, boierilor şi mănăstirilor din Ţara Românească şi Moldova, dar şi din Imperiul Otoman sau Ungaria. Ceea ce caracterizează orfevrăria transilvăneană este afinitatea pentru creaţia central europeană, prin recepţionarea şi totodată sintetizarea curentelor gotice târzii şi renascentiste. Artizanii saşi utilizau pe lângă tehnica “au repoussée”, cizelarea şi gravarea, astfel motivele decorative obţineau un relief mai accentuat. Un aspect particular al produselor de orfevrărie transilvăneană l-a avut tehnica ornamentării cu email filigranat, tehnică apreciată şi renumită în epocă, sub denumirea “in modo transsilvano” (sudarea de sârme filigranate pe un fond de argint), concomitent cu folosirea filigranului perlat, menţionat documentar “in modo raguseo”. Motive de arhitectură gotică, îngeri, vrejuri şi flori, caboşoane cu pietre preţioase sunt motive decorative ce definesc podoabele lucrate în ateliere din Braşov, Sibiu şi Cluj. Diademele, ace de văl, agrafe pectoral, centuri, paftale, pandantive, colane sau aplice vestimentare erau accesorii obligatorii ale costumului nobiliaro-domnesc din Ţările române.
