Descriere
Diadema de la Buhăieni (jud. Iași)
Piesele care ilustrează perioada Imperiului Roman Târziu şi cea a migraţiilor se numără, indiscutabil, printre vedetele expoziţiei Tezaur Istoric, statut pe care şi-l păstrează şi prin raportarea la restul vestigiilor cunoscute, păstrate din acele vremuri. Din spaţiul de astăzi al României doar teritoriul Dobrogei, sub numele de Scythia Minor mai făcea în continuare parte din Imperiului Roman, restul reprezentând teatrul de manifestare al „barbarilor”. Cu toate acestea, nu există o cezură strictă de civilizaţie de-a lungul frontierelor şi, mai ales la nivelul obiectelor de lux şi de prestigiu, al căror material predilect era aurul, întâlnim adesea ecourile acestei vecinătăţi. Rămânând în sfera aceluiaşi nivel subţire al elitei, putem constata că alături de numeroasele semne ale comunicării întâlnim şi o serie de contexte care, atât prin piesele păstrate, cât şi prin întregul lor ansamblu, depun mărturie despre alte modele comportamentale, despre o lume în care se puteau întâlni şi alte valori decât cele cultivate în spaţiul roman. Printre piesele atribuite portului doamnelor din înalta societate hunică, se numără un tip special de diademe, asemănătoare celei descoperite în Moldova, la Buhăieni, lucrate dintr-o bandă lată de aur, fixată pe un suport de bronz care îi conferea o mai mare soliditate, şi împodobită cu pietre semipreţioase montate fiecare în câte o casetă separată.