Descriere
COLUMNA LUI TRAIAN DE-A LUNGUL VEACURILOR (I)
Text: dr. Lucia Ţeposu-Marinescu;
Inaugurată la Roma la 12 mai 113, amplasată între Biblioteca Graeca și Biblioteca Latina, Columna, după cum rezultă din inscripția de pe soclul ei, avea menirea să marcheze cantitatea de pământ excavată pentru construirea Forului lui Traian.
Ea avea deci un caracter comemorativ; era comemorată construirea Forului în urma unor importante și grandioase lucrări edilitare. Împodobirea fusului coloanei cu scene din războaiele dacice și așezarea în vârful ei a statuii împăratului Traian au transformat-o într-un monument triumfal cu valoare istorică și artistică, iar depunerea urnei cinerare a lui Traian în camera din soclul ei i-au conferit și caracter de mausoleu, de construcție funerară. Când a fost coloana decorată cu basoreliefuri, dacă la data inaugurării ei fusul era lis sau sculptat rămâne o problemă deschisă, cum rămâne și aceea dacă sculptorul ei a fost sau nu celebrul arhitect al antichității, Apollodor din Damasc. Că acesta l-a însoțit pe Traian în campaniile din Dacia este posibil, că ar fi putut face schițe după locuri sau desene ale unor profiluri de daci pare verosimil. Tot atât de verosimil pare și faptul că scenele Columnei reprezentau „ilustrația“ unei cărți, din păcate pierdută, pe care împăratul Traian a scris-o despre războaiele cu dacii. Reliefurile care se succed continuu, ca și când ar fi fost desenate pe un papirus care se derulează, l-au făcut pe Th. Birt să considere monumentul din For un volumen gigantic. Din antichitate și până în epoca modernă, datorită valorii ei artistice și istorice, Columna a fost o nesecată sursă de inspirație pentru artiști: unii i-au copiat reliefurile, pe alții i-a inspirat forma ei neobișnuită. În rândurile ce urmează vom încerca să prezentăm Columna lui Traian ca model pentru arta antică, medievală, renascentistă și modernă; să prezentăm câteva din copiile Columnei pentru ca să ajungem la semnificația ei pentru istoria noastră, la eforturile depuse de generații de cărturari și patrioți pentru a avea copia ei în România, la satisfacția de a avea astăzi copia integrală a Columnei în cel mai mare muzeu de istorie al țării.