Generalcharte von der Moldau

 

1811
MNIR
Categorie:

Descriere

Generalcharte von der Moldau, entworfen von J. Riedl und under defsen Leitung gezeichnet von F. Fried. Wien und Pesth, 1811 

Hartă detaliată a Principatului Moldova înainte de Tratatul de la 1812.

„Soluţia” găsită de ruşi la 1812, pentru denumirea teritoriului dintre Prut și Nistru, a fost identică celei invocate de austrieci după 1775 pentru colţul de Nord-Vest al Moldovei, chiar dacă „ceea ce austriecii au numit Bucovina, după pădurile de fag dintre Prut şi Nistru, iar ruşii Basarabia după numele stepei sudice (Bugeac), stăpânită odinioară de Basarabii munteni, nu corespundea nici unor unităţi istorice, nici unor regiuni geografice sau etnice”. Pretinzând că au luat Basarabia de la turci, ruşii şi-au făurit un alibi pentru raptul teritorial săvârşit pe seama Moldovei la 1812. În decursul tratativelor ulterioare de la Paris, la sfârşitul anului 1807, împuternicitul rus arată că în tratat nu se vorbeşte despre Basarabia, fapt pentru care a insistat ca ea să rămână Rusiei, interpretând noţiunea de Basarabia mai larg, nu numai privind Bugeacul, ci întreg teritoriul cuprins între Nistru şi Prut. Rusia oferea astfel Europei o justificare, considerată de ea suficientă şi temeinică acaparării unui teritoriu care nu-i aparţinuse niciodată.

Contact

DESPRE ACEST PROIECT

Muzeul Virtual este un proiect al Muzeului Național de Istorie a României ce prezintă în manieră virtuală principalele expoziții ale MNIR.

MUZEUL NATIONAL DE ISTORIE A ROMANIEI

Calea Victoriei 12 Sector 3, 030026 București, România.
Tel: +40 21 315 82 07
relatiipublice@mnir.ro

CALL: 021 315 8207

Toate drepturile rezervate de catre Muzeul Virtual 2020.

Contact
Verified by ExactMetrics