Ceas de automobil, OMEGA

 

1925
Muzeul Brăilei
Categorie:

A aparţinut lui Polydor Lykiardopol.

Cadran emailat negru cu cifre arabe pentru ore, inscripţionat Omega 8 Days/ Swiss Made secundar excentric; mecanism cu armare manuală, eşapament cu ancoră. Capacul mecanismului numerotat 7168617 şi inscripţionat (tip ponson) SWISS MADE – FABRICATION SUISSE/ OMEGA. Mecanismul este protejat de o carcasă din metal, solidă, cu o grosime de 2 mm, pentru a rezista la şocuri. Autonomia de funcţionare este de 8 zile.

D: 83 mm

Nr. inv. 4302

Gemenii Polydor şi Erotocrit s-au născut la Tulcea la 2 ianuarie 1893. Părinţii, Ilie şi Kalomira, originari din Kefalonia, s-au stabilit la Tulcea după 1872. Cuplul a avut 11 copii, gemenii fiind ultimii născuţi. Primul care se stabileşte la Brăila este fiul cel mai mare, Spiru, după care au venit şi fraţii săi. În 1912 Spiru construieşte moara Lykiardopol, printre acţionari numărându-se şi Polydor. După 1923 toţi fraţii renunţă la acţiunile morii în favoarea lui Spiru.

Polydor a absolvit Colegiul ştiinţific cantonal din Laussane, în 1912. În 1920, Plydor şi Erotocrit devin asociaţii Şantierului Naval şi Uzinelor metalurgice fondate de inginerul Mihai Simatu la Brăila. În 1923, cei doi fraţi devin asociaţii lui Joseph Ambatis la moara şi fabrica de paste făinoase Ambatis. Pentru merite deosebite în activitatea economică a oraşului Brăila, în 1923, Polydor este decorat cu ordinul Coroana României în grad de ofiţer.

În 1929 se află printre fondatorii societăţii sportive Tennis Club Brăila, acesta contribuind la amenajarea terenurilor de tenis, amplasate în Grădina Publică. La inaugurarea terenurilor de tenis, Polydor a realizat un album fotografic, comandat la Atelierul Francez, aflat într-o aripă a Hotelului Francez, astăzi Muzeul Brăilei. Deşi avea un handicap locomotor, suferea de atrofierea piciorului stâng, Polydor nu s-a dat în lături să-şi testeze limitele fizice – în perioada anilor 30 a devenit o figură emblematică în rândurile tinerilor amatori de tenis şi de patinaj. Contribuţia sa de „conducător al sporturilor de tenis” a fost răsplătită prin conferirea ordinului „Meritul Cultural” pentru sport, clasa a II-a, 23 iunie 1933.

n 1932 Polydor a obţinut calitatea de cetăţean român. Ceasul a fost cumpărat de industriaşul brăilean pentru trăsura proprie, însă pavajul străzilor din Brăila a făcut imposibilă utilizarea lui în scopul pentru care fusese achiziţionat. Ca urmare, după înfiinţarea Asociaţiei sportive Tennis Club Brăila, obiectul a fost împrumutat punctului meteo care a funcţionat pe lângă această societate.

După 1945, ceasul a fost recuperat de proprietar.

Contact

DESPRE ACEST PROIECT

Muzeul Virtual este un proiect al Muzeului Național de Istorie a României ce prezintă în manieră virtuală principalele expoziții ale MNIR.

MUZEUL NATIONAL DE ISTORIE A ROMANIEI

Calea Victoriei 12 Sector 3, 030026 București, România.
Tel: +40 21 315 82 07
relatiipublice@mnir.ro

CALL: 021 315 8207

Toate drepturile rezervate de catre Muzeul Virtual 2020.

Contact