În cadrul acestei expoziţii dedicate relațiilor diplomatice dintre România și Spania pot fi regăsite mărturii (documente, imagini, obiecte) ale relaţiilor româno-spaniole la nivel diplomatic, dar şi din palierul legăturilor culturale, economice şi sociale dintre cele două state. Deosebit de interesante sunt exponatele ce provin de la arhivele diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe, dintre care amintim: Scrisoarea regelui Alfonso al XII-lea al Spaniei, ca răspuns la notificarea independenţei României (31 martie/12 aprilie 1880), Scrisoarea marchizului De la Vega de Armijo, ministrul spaniol al Afacerilor Străine, adresată omologului său român Eugeniu Stătescu, referitoare la acreditarea lui Juan Pedro de Aladro ca Însărcinat cu Afaceri al Spaniei la Bucureşti (23 iunie 1881), Scrisoarea Legaţiei României la Viena adresată lui Ion I.C. Brătianu, preşedintele Consiliului de Miniştri, prin care anunţă decizia guvernului spaniol de a deschide o Legaţie la Bucureşti (19 martie/1 aprilie 1909), Decretul Regal nr. 500 prin care Anton Bibescu este numit trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar al României la Madrid (23 februarie 1927), etc.

 

Din patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României sunt expuse o serie de documente şi obiecte, care arată dinamica relaţiilor româno-spaniole pe multiple planuri. Amintim aici: Caietul cu însemnări („Note ştiinţifice”) realizate de marele om de ştiinţă Emil Racoviţă, în Spania (1901), Brevetul de decorare cu Medalia Militară, pe numele generalului Jienescu (Madrid, 1931), Ordinul Carol al III-lea (La Real I Distinguida Orden Espagñola de Carlos III), Ordinul Sfântului Iacob al Spadei (Orden de Santiago), Ordinul Isabella Catolica (Orden de Isabel la Católica), Titlul de membru corespondent al Academiei Spaniole, acordat lui Iorgu Iordan (1978), medalii şi monede spaniole, cărţi poştale trimise din Spania, etc.

Contact

DESPRE ACEST PROIECT

Muzeul Virtual este un proiect al Muzeului Național de Istorie a României ce prezintă în manieră virtuală principalele expoziții ale MNIR.

MUZEUL NATIONAL DE ISTORIE A ROMANIEI

Calea Victoriei 12 Sector 3, 030026 București, România.
Tel: +40 21 315 82 07
relatiipublice@mnir.ro

CALL: 021 315 8207

Toate drepturile rezervate de catre Muzeul Virtual 2020.

Contact