Muzeului Național de Istorie a României îl omagiază pe marele savant român Nicolae Iorga (1871-1940), la 150 de ani de la naștere printr-o expoziție-eveniment ce are la bază piesele Colecției „Iorga-Pippidi” donate de către domnul profesor univ. dr. Andrei Pippidi, nepot al lui Nicolae Iorga, muzeului.
Profesorul univ. dr. Andrei Pippidi a adunat și păstrat timp de decenii toate aceste mărturii ale vieții, activității științifice, literare, eseistice, dramaturgice și politice ale marelui savant Nicolae Iorga, iar printr-un act de cultură și generozitate, le-a donat Muzeului Național de Istorie a României, devenind astfel parte a patrimoniului național.
Inestimabila colecție este formată din piese expuse pentru prima dată: actul de naștere al marelui istoric, actele de studii primare, gimnaziale și diplomele de licențiat și doctor; câteva dintre cele mai improtante diplome de doctor honoris causa de la marile universități ale Europei, precum și brevetele și medaliile primite de către Nicolae Iorga de-a lungul vieții, de la cele românești marele colan al Ordinului Carol I și marele colan al Ordinului Ferdinand I, la cele străine : Ordinul Legiunea de Onoare, în grad de Mare Cruce, Franța; Ordinul Mântuitorului, în grad de Mare Cruce, Grecia; Ordinul Coroana Italiei, în grad de Mare Cruce; Ordinul Vytautas cel Mare, în grad de Mare Cruce, Lituania; Ordinul Sfântul Iacob al Spadei, în grad de Mare Cruce, Spania și multe altele.
De asemenea, sunt expuse: documente primite de către marele istoric de la Familia Regală a României, de la regina Maria, principele și apoi regele Carol al II-lea și principesa Mărioara, principesa Elena, precum și corespondență trimisă de diverse personalități sau oameni simpli; fotografii, tabloul Ecaterinei Iorga realizat de Rudolf Schweitzer Cumpăna.
Alături de acestea, expoziția este întregită cu piese de îmbărăcăminte, obiecte personale, mobilier, statul de personal de la Universitatea București, ochelarii și unul dintre condeele folosite de istoric, piese aflate în patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României, Institutului „Nicolae Iorga” al Academiei Române, Muzeului Universității din București și fotografii din patrimoniul Arhivelor Naționale ale României.

Născut la 5 iunie 1871, a fost un copil minune, care le preda colegilor săi, un adolescent sclipitor, dar rebel, și un student eminent, bursier al statului român la Paris, la Ecole Practique de Hautes Etudes și studia arhivele pariziene, doctor al Universității din Leipzig, profesor universitar la 24 de ani.
Din prima căsătorie a avut patru copii, iar din cea de-a doua căsătorie cu Ecaterina (Catinca) Bogdan, șapte copii: Mircea, Adriana, Magdalena, Ștefan, Liliana, Valentin și Alina. Ecaterina Iorga și-a susținut și ajutat soțul în munca sa uriașă întreaga viață.
Nicolae Iorga a fost primul istoric român ale căruit cărţi au intrat în marile biblioteci ale lumii, au fost citite, comentate şi apreciate. A deschis drumuri făcând trecerea de la istoria-poveste, la istoria rod ar cercetării şi analizei documentelor de arhivă. A studiat și scris enorm, circa 20.000 de cărți, studii și articole, varietatea lucrărilor sale surprinde şi astăzi cititorii români şi străini. A fost istoric, eseist, dramaturg, publicist, editor de documente, membru al Academiei Române, director al institutelor de cercetare înființate cu mari eforturi, profesor la Universitatea Sorbona din Paris.
Nicolae Iorga se mândrea faptul că era profesor la Facultatea de Litere a Universității din București și istoric român, funcțiile deținute de-a lungul vieții considerându-le trecătoare. Cariera sa universitară a fost legată și de educarea tinerilor ofițeri, fiind din 1911 profesor la Școala de Război și a tinerilor economiști, predând din 1932 și în cadrul Academiei Comerciale din București.
Nicolae Iorga a fost un fondator de publicaţii şi instituţii deopotrivă. A înţeles importanţa alfabetizării şi ridicării prin cultură a poporului român. Pentru aceşti oameni simpli a înfiinţat şi editat ziare şi reviste timp de decenii. Pentru apărarea drepturilor lor a intrat în politică şi şi-a asumat eşecul guvernării sale în care nu a putut să-i ajute pe cei care aveau nevoie de ajutorul guvernului său.

Iorga a fondat biblioteci şi atenee populare, Universitatea Populară de la Vălenii de Munte, dar şi institute de cercetare la Bucureşti: Institutul de Studii Sud-Est Europene, Fundația culturală pentru studenți „Nicolae Iorga”, Institutul de Bizantinologie, Institutul pentru Studiul Istoriei Universale, instituţii de cultură româneşti în străinătate în Franţa, Italia şi Albania: Școala Română de la Fontenay-aux-Roses, Casa Romena de la Veneţia, Institutul Român de Arheologie din Saranda, Albania.
Istoricul român a colaborat cu cei mai importanți istorici europeni ai vremii, menționându-i doar pe Charles Bémont, Henri Grégoire, Henri Focillon, Charles Diehl, Harold Temperley, Steve Runciman, Alf Lombard, Angelo Pernice, Vittorio Lazzarini, Ferdinad Lot, Robert William Seaton-Watson.

A fost membru corespondent al Academiei sârbe (1908), membru de onoare al Reale Deputazione di Storia Patria, Veneția (1911), membru corespondent al Ateneo Veneto (1912), membru corespondent al Institutului Franței-Académie des inscriptions et belle lettres (1919), al Academiei din Stockholm (1923), al Academiei poloneze din Cracovia (1925), al Societății de geografie din Lisabona (1926), al Istituto Veneto (1928), al Academiei Nazionale dei Lincei-Roma (1931), al Academiei cehe (1931), al Academiei degli Arcadi-Roma (1932), membru asociat al Academiei de inscripții din Paris (1932), membru corespondent al Academiei armene San Lazzaro din Veneția (1934), al Academiei poloneze (1935), al Academiei Stanislas din Nancy (1936), membru corespondent al Academiei din Chile (1937), membru al mai multor societăți: de istorie din Liov, de studii bizantine din Atena, al Institutului slav din Londra, al Institutului slav din Praga.
Intrat în politică în anul 1907, după răscoala ţăranilor, a fondat un partid cu vederi antisemite, Partidul Naționalist Democrat, care îşi propusese să reformeze societatea românească în primul rând reforma agrară, naţionalizarea industriei, dar şi vot universal şi vot pentru femei. A părăsit partidul atunci când părerile sale moderate au fost puse în umbră de extremism și îndemnuri la violență. Și-a continuat activitatea politică, a făcut alianţe, a condus partide, a fost ales deputat şi senator de numeroase ori, ajungând în perioada crizei economice din anii 1931-1932, preşedinte al Consiliului de Miniştri. A fost membru în Consiliul de Coroană și consilier regal.

Relaţia lui Nicolae Iorga cu Familia Regală a României a oscilat de la stimă reciprocă, la o sinceră afecţiune pentru regina Maria, prinţul apoi regele Carol, principesele Marioara şi Ileana și principesa Elena. Înclinaţiile filogermane ale regelui Carol I nu l-au apopiat de Iorga, iar întânirile rege-istoric au rămas la nivelul protocolar. Regele Ferdinand I l-a admirat și prețuit pe Nicolae Iorga în calitate de istoric, profesor, academician, dar nu în calitate de om politic. Nu i-a acordat niciodată vreo șansă de intrare în guvern, considerându-l „prea aspru” și puțin dispus compromisului politic. A avut o slăbiciune pentru regele Carol al II-lea care i-a încredințat guvernarea în cei mai grei ani ai crizei economice, a fost consilierul „niciodată ascultat” al acestuia până la abdicarea din septembrie 1940, fără a se dezice vreodată de rege.
Conflictul de lungă durată cu reprezentanții de frunte ai extremei drepte românești care milita și acționa prin asasinate și intimidări, i-au adus moartea. În 1940, după grelele pierderi teritoriale suferite de România, Basarabia și Nordul Bucovinei – efect al Pactului Ribbentrop-Molotov și Nordul Transilvaniei în urma arbitrajului de la Viena (decizia fiind luată de Hitler), abdicarea regelui și venirea la putere a extremei drepte – legionarii, viața lui Nicolae Iorga era în pericol, dar acesta a refuzat să părăsească România.

La 27 noiembrie 1940, un comando legionar l-a ridicat de acasă, din Sinaia, sub pretextul unui interogatoriu. Trupul său a fost găsit străpuns de gloanțe, pe câmpul dintre Ploieşti şi comuna Strejnic. Crima a îngrozit întreaga lume, 40 de universități și academii din întreaga lume arborând steagul în bernă.

La 150 de ani de la naștere, opera și activitatea lui Nicolae Iorga sunt părți structurale ale istoriei și patrimoniului național, iar expoziția de față a fost realizată pentru a prezenta personalitatea și activitatea savantului Nicolae Iorga.

Piese inedite din „Colecția Iorga-Pippidi”

O simpatie reciprocă i-a legat pe regina Maria și pe Nicolae Iorga, începută înainte de război și întărită în anii grei ai războiului. Regina Maria i se adresa în scrisori precum unui prieten drag, istoricul îi trimitea cărți, flori și mici bucurii în anii în care își pierduse mezinul, pe micuțul principe Mircea și uneori speranța. Nicolae Iorga a prețuit-o pe regină, curajul în fața înfrângerilor, determinarea de a îmbrăca uniforma de infirmieră voluntară și de a merge zi de zi prin spitalele pline de bolnavi de tifos și de răniți, pe linia frontului, de a încuraja soldații și oamenii simpli.
Nicolae Iorga a avut o slăbiciune pentru principele apoi regele Carol al II-lea. S-au cunoscut în anul 1911, la cursurile Universității Populare de la Văleni, iar Nicolae Iorga a fost ultima persoana de la care Carol al II-lea și-a luat rămas bun, la 6 septembrie 1940, cu câteva ore înainte de a pleca în exil. Profesorul i-a iertat dezertarea din anii Marelui Război, renunțarea la tron din 1925, divorțul, influențele nefaste ale camarilei. La începutul anului 1927, când starea de sănătate a regelui Ferdinand se deteriorase vizibil, N.I. a insistat în readucerea în țară a principelui Carol, care, în viziunea sa, trebuia să fie „un rege mare pentru români” Un an mai târziu, a acceptat să conducă un guvern format de către rege și apropiații săi, în anii 1931-1932, cei mai grei ani ai crizei economice, conștient fiind de erodarea imaginii sale. Și-a înăbușit dezamăgirea și a continuat să fie sfetnicul „niciodată ascultat” al unui rege care dorea să devină atotputernic.
Principesa Elena a fost invitată la cursurile Universității Populare de la Vălenii de Munte, a corespondat cu Nicolae Iorga, legându-i o simpatie comună.

Text dr. Cristina Păiușan-Nuică