Arta prelucrării metalelor preţioase, de influenţă bizantină, este cunoscută pe teritoriul actual al României printr-o serie de descoperiri de podoabe şi accesorii vestimentare încă din veacul al VII-lea. După o perioadă de diminuare a pătrunderii podoabelor balcanice în spaţiul nord-dunărean, din secolul al X-lea, a dată cu revenirea Bizanţului la Dunărea de Jos, iar din veacul al XI-lea prin cucerirea spaţiului de la sud de fluviu, a avut loc o pătrundere accentuată a pieselor amintite. Ea a durat până la începutul veacului al XIII-lea, când a avut loc cucerirea Constantinopolului de către cruciaţi.

În vechile centre orăşeneşti, dar şi prin bijutierii săteşti, tradiţia confecţionării podoabelor de tradiţie bizantină a continuat în întregul areal balcanic. Din veacul al XIV-lea se poate observa, pe lângă pătrunderea unor piese prin comerţ la nordul Dunării, şi o producţie locală de podoabe de influenţă bizantină. Aceasta este rezultatul în primul rând al cuceririi spaţiului sud-dunărean de către Imperiul Otoman.

Indiferent de modul de provenienţă al podoabelor şi accesoriilor vestimentare, se poate observa că din secolul al XIII-lea, dar în special în cursul celui de-al XIV-lea, au început să fie îngropate un număr important de tezaure. Printre acestea se numără şi cele de la Voineşti, Oţeleni, Olteni, Gogoşu etc. Toate acestea, conţin un număr important de piese de tradiţie bizantină, fie că sunt opera unor artizani balcanici sau din spaţiul vechi rusesc.