Onoarea Națiunilor
„Onoarea Națiunilor” reunește 560 de piese, ordine, medalii, cruci, semne onorifice și brevete, atât militare, cât și civile, din 80 de țări, multe dintre ele foarte rare, fiind cel mai mare proiect expozițional de acest gen din ultimii 30 de ani din țară.
Ordinele Unirii (creat în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza), Mihai Viteazul și Crucea Regina Maria (înființate în timpul Primului Război Mondial), Ferdinand I și Pentru Merit (instituite în perioada interbelică) sunt doar o parte dintre piesele deosebite. Printre cele mai valoroase distincții străine prezentate în cadrul expoziției se numără ordinele Vulturul Negru al Principatului Albaniei și ordinul Orhideei Înflorite al Imperiului Manciurian, precum și alte însemne ale statelor de pe celelalte continente.
Nu a fost găsit niciun produs care să se potrivească cu selecția ta.