Descriere

Extrase din tratatul de pace de la Paris ‐ semnăturile delegaţilor României (1947)

Prin Convenţia de Armistiţiu de la Moscova din 12-13 septembrie 1944 s-a impus statului român să recunoască intrarea în componenţa Uniunii Sovietice a Basarabiei, nordului Bucovinei şi a teritoriului Herţa, printr-o formulare ce n-a fost negociată. Astfel, textul propus de sovietici era următorul: „Se stabileşte frontiera de stat între Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste şi România, stabilită prin convenţia sovieto-română din 28 iunie 1940” (art.4). Acest articol s-a prezentat în şedinţa din 11 septembrie 1944, când şeful delegaţiei sovietice, V.M. Molotov, a declarat: „Acest lucru nu se poate discuta. A fost primită de la început şi stă la baza armistiţiului. Trecem la art. 5”. Graniţele de Vest ale U.R.S.S. au fost consemnate ca atare în Tratatul de pace cu România, semnat în cadrul Conferinţei de pace de la Paris (1946 – 1947). Tratatul de pace cu România conținea o serie de prevederi dezavantajoase: deși armata română participase alături de Națiunile Unite (24 august 1944 – 12 mai 1945) și dăduse grele jertfe de sânge (circa 170.000 de morți, răniți și dispăruți), care o situau pe locul al patrulea (după URSS, Marea Britanie și SUA) în privința pierderilor umane suferite, România nu a primit statutul de țară cobeligerantă. Anexarea Basarabiei, Nordului Bucovinei și ținutului Herța de către Uniunea Sovietică a fost recunoscută de marile puteri. Aflarea Basarabiei, timp de aproape o jumătate de secol, sub ocupaţie sovietică i-a blocat în mare măsură sau atenuat identitatea firească – etnică, lingvistică, culturală – impunându-i-se alta, fie străină şi opusă propriei identităţi, fie falsificatorie. Aşadar, ocupaţia sovietică n-a fost doar militară, politică şi economică, ci şi culturală, iar valorile culturii naţionale au suportat un tratament demolator şi opresiv, fiind înlocuite cu altele, de provenienţă externă, sovietică şi comunistă.