Descriere

AVIATOAREA NADIA RUSSO-BOSSIE (1901-1988)

NUME DE REFERINŢĂ ÎN ISTORIA FEMININĂ A ZBORULUI CU MOTOR DIN ROMÂNIA

Nadejda (Nadia) Evghenievna Bijozovschi s-a născut la 28 iunie 1901 în oraşul Stariţa, regiunea Kalinin din Rusia, în familia lui Evgheni, ofiţer de cavalerie, viitor general în armata rusă şi Elizaveta. După clasele primare s-a înscris la liceul teoretic din Harcov (1911-1917), apoi Nadia şi sora sa, orfane, scăpate din îndepărtatele stepe în flăcări ale Rusiei, s-au refugiat pe pământ românesc, în Basarabia. Aici, cele două fete au fost primite cu dragoste părintească şi căldură, specifice tradiţionalei ospitalităţi româneşti, iar la Chişinău Nadia a urmat ultimele clase ale liceului, pe care l-a absolvit în vara anului 1919.

În anul 1920, când avea vârsta de 19 ani, Nadia s-a căsătorit cu tânărul de 26 de ani, Alexandru Mihailovici Russo, proprietar din Chişinău, taina sfintei cununii fiind săvârşită de parohul Bisericii Liceului nr. 2 de băieţi din cel mai mare oraş al Basarabiei. Între anii 1932 -1934, Nadia Russo a urmat Şcoala de infirmiere din Chişinău, iar în perioada 1934 – 1936 Academia de arte frumoase din Bucureşti, obţinând specialitatea principală la „desen şi caligrafie”.

Anul 1928 a marcat înfiinţarea la Bucureşti a primei Şcoli civile pentru pilotaj de către inginerul Mircea Cantacuzino. După decesul acestuia într-un accident aviatic, sora sa, Ioana a preluat conducerea Şcolii. Referitor la posibilitatea că şi tinerele pot să devină pilot, Ioana Cantacuzino, a depus eforturi stăruitoare folosindu-se de argumente exacte, convingătoare şi concise pentru a înlătura prejudecăţile la adresa femeilor.

Propaganda desfăşurată de către A.R.P.A. (Asociaţia româna pentru propaganda aviaţiei) înfiinţată în anul 1927, sub al cărui auspiciu a funcţionat din anul 1932 şi şcoala „Mircea Cantacuzino”, corelată cu progresele din tehnica aeronautică, inaugurarea marilor raiduri aeriene continentale, debutul erei stabilirii unor noi recorduri de viteză şi înălţime, precum şi ampla popularizare în presa timpului a acestor performanţe, a condus la frecventarea şcolilor de pilotaj de un număr tot mai mare de tineri şi tinere.

După obţinerea brevetului de pilot de către Irina Burnaia, în anul 1933, care devine cea de-a treia femeie pilot din România, în anii următori au fost brevetate alte aviatoare: în 1935 – Marina Ştirbey, Mariana Drăgescu şi Victoria Pokol, iar în anul 1936 – Nadia Russo, Virginia Thomas, Virginia Duţescu şi Smaranda Brăescu.

După absolvirea Academiei de arte frumoase, Nadia, pe măsura firii sale eroice, s-a avântat în cea mai riscantă îndeletnicire, zborul, înscriindu-se la 1 mai 1936 la şcoala de pilotaj „Mircea Cantacuzino”, fiind şi beneficiara unei burse a Aeroclubului Regal Român – secţia feminină. Această şcoală este absolvită la 28 august 1936, ca şefă de promoţie şi, obţinând brevetul de pilot gradul II valabil pentru toate tipurile de avioane de turism, devine a 11-a aviatoare cu brevet românesc. În anul 1937 îşi continuă antrenamentele de zbor în cadrul A.R.P.A. pe terenul de la Otopeni şi devine interesată de a-şi procura un avion performant. Menţionăm că Legea pentru organizarea aeronauticii din anul 1932 a stabilit ca surse de venituri necesare dezvoltării acesteia următoarele: venituri bugetare puse la dispoziţie de stat; venituri create prin Fondul Naţional al Aviaţiei, respectiv de timbrul fix, emis de A.R.P.A., încă din anul 1929, preluat de către stat din 1930 când a devenit obligatoriu pentru orice act sau corespondenţă; venituri reprezentând beneficii rezultate din exploatarea aeroporturilor şi transporturilor aeriene, subvenţii, donaţii şi contribuţii de la judeţe şi comune. În anul 1938, potrivit Legii 161 promulgată pentru încurajarea turismului aerian, statul acorda pilotului care dorea să-şi procure un avion o jumătate din costul acestuia, fiind coproprietar până la completarea a 200 ore de zbor, iar apoi aparatul devenea proprietatea pilotului în exclusivitate.

În scopul obţinerii avionului dorit, Nadia soseşte la Bucureşti şi timp de şase luni adună fonduri din cotizaţii, subvenţii şi ajutoare de la diferite societăţi comerciale, bănci etc., care au reprezentat jumătate din costul acestuia, iar restul a fost completat de către stat. A comandat un avion pentru acrobaţie, „Biicker Jungmann”, biloc, biplan, echipat cu un motor de 100 c.p. ce dezvolta o viteză de 170-180 km/h.

În mai 1938 aparatul a sosit în ţară, a fost înmatriculat „YR-NAD” şi imediat Nadia Russo a început antrenamentele pentru a acumula experienţă, cât şi noi cunoştinţe în domeniul pilotajului. S-a afirmat ca un element cu reale calităţi de zburătoare, reuşind să îmbine duioşia şi delicateţea feminină cu profesionalismul aviatoarei curajoase şi temerare. A activat un timp în calitate de pilot de avioane de turism şi având un recunoscut spirit competitiv a participat la multe mitinguri aeriene, unde a evoluat în cadrul unor demonstraţii de acrobaţie, precum şi unele raiduri aeriene internaţionale întreprinse la bordul unui avion monoloc. Totodată, a efectuat şi zboruri de agrement, atât la Bucureşti, cât şi în ţară, prilej de a acorda o atenţie sporită tuturor decolărilor şi aterizărilor în scopul unei experienţe plăcute pentru cei care primeau „botezul aerului”.

În august 1938, Nadia a participat la Băneasa la primul mare concurs al piloţilor care posedau avioane particulare, organizat de Direcţia Aviaţiei Civile şi Federaţia aeronautică Română. Concursul a fost dificil, a inclus mai multe probe şi la cea de aterizare la punct fix, Nadia Russo s-a clasat pe primul loc în clasamentul feminin. Consacrarea pe plan internaţional, Nadia o dobândeşte prin participarea la concursul Micii Antante, organizat de Aeroclubul Cehoslovaciei, al cărui start a avut loc la 26 august 1938. Circuitul a inclus ruta Praga – Zlin – Kosice – Cluj – Bucureşti – Belgrad – Arad – Ujhorod – Bratislava – Bmo – Praga, la el înscriindu-se aviatori din Cehoslovacia, Iugoslavia şi România, în total 35 de avioane din care 9 româneşti. Deşi a fost nevoită să zboare peste înălţimile Munţilor Tatra şi să înfrunte pe anumite porţiuni şi un timp nefavorabil, cu plafon şi vizibilitate redusă, fiind şi singură la bord (pe scaunul din faţă era montat un rezervor suplimentar), Nadia Russo s-a clasat la final pe un loc fruntaş graţie calităţilor sale de pilot şi navigator.

La data de 31 august 1938, regretatul ziarist şi publicist Victor Firoiu se afla la Cluj pe aerodromul de la Someşeni, în aşteptarea renumitului aviator american Charles Lindberg – primul pilot din lume care a traversat în zbor, în anul 1927, Oceanul Atlantic –, care urma să facă o escală tehnică pentru alimentarea aparatului cu combustibili şi lubrifianţi în raidul efectuat din Uniunea Sovietică către Cehoslovacia. Până la sosirea remarcabilului oaspete american, deşi timpul devenise nefavorabil, au început să aterizeze participanţii la raidul Micii înţelegeri, V. Firoiu, martor la aceste evenimente relatează: „atunci am văzut-o aterizând elegant şi sigur pe Nadia Russo, singura concurentă solitară, clasată în locurile fruntaşe”.

Pentru participarea la acest concurs şi întreaga sa comportare în timpul desfăşurării raidului aerian, în anul 1939, Nadia Russo a fost decorată cu Ordinul „Virtutea aeronautica” clasa «Crucea de aur». În brevetul acordat cu acest prilej, semnat de regele Carol al II-lea şi de către Ministrul Aerului şi Marinei, general adjutant Paul Teodorescu, se menţionează următoarele: „Pentru meritele sale de aviatoare şi în special pentru felul cum s-a comportat în concursul aerian al Micei înţelegeri în care a fost singura aviatoare clasată, din toate naţiunile participante”. Participarea Nadiei la acest concurs aerian a avut ecou şi în presa timpului, elocvent fiind un articol apărut în revista „Aviaţia şi marina română” nr. 8-9/august-septembrie 1938, care printre altele insera următoarele: „Un cuvânt de elogiere merită desigur şi distinsele noastre aviatoare care au fost atât de bine reprezentate la concurs de către singura concurentă în competiţie, Nadia Russo“.

În octombrie 1935, Nadia Russo împreună cu alte patru aviatoare, Marina Ştirbey – prima româncă posesoare a brevetului de pilot militar, Irina Burnaia, Mariana Dragescu şi Virginia Duţescu, a participat ca pilot de legătură la manevrele armatei române desfăşurate în zona Galaţi, deschizându-se astfel, istoria bogată în acte de bravură şi eroism a aviaţiei militare feminine din România.

În vara anului 1939, Nadia Russo a luat parte la concursul Cupa „Aurel Vlaicu” rezervată piloţilor de gradul II, disputat pe traseul Bucureşti – Galaţi – Chişinău – Buzău – Craiova – Bucureşti, cu trecere obligatorie pe deasupra monumentului dedicat renumitului inventator şi pilot român. Acest concurs aerian de viteză şi regularitate în care s-au parcurs 1.075 km, şi la care s-au înscris 19 echipaje, a fost câştigat de pilotul Ioan Rădulescu din cadrul A.R.P.A., Nadia Russo clasându-se pe un meritat loc zece.

În anii 1938-1939 a continuat să execute numeroase zboruri, totalizând peste 600 de ore în care s-a aflat la manşa propriului sau avion, absolvind în această perioadă şi cursurile şcolii de zbor fără vizibilitate.

În iunie 1940 a fost înfiinţată prima escadrilă sanitară,  la sugestia Marinei Ştirbey, compusă din aviatoarele: Nadia Russo, Virginia Thomas, Mariana Drăgescu şi Virginia Duţescu.

Nadia Russo, împreună cu cele trei colege aviatoare, a început antrenamentele intensive, executând întregul program de zbor pentru simplă comandă cu cele două avioane „Monospar”, importate din Anglia, aflate în dotarea escadrilei. Trei luni mai târziu, în septembrie 1940, Nadia împreună cu prietena şi colega sa, Mariana Drăgescu, s-a deplasat în Germania pentru a prelua cele două avioane „Klemm-25” comandate de Şcoala A.R.P.A.

La data intrării în război, 22 iunie 1941, aviatoarea Nadia Russo era încadrată în Escadrila 1 sanitară, care se afla pe aerodromul din Focşani, dovedind din primul moment că este pregătită pentru situaţiile grele prin care avea să treacă, urmând să execute toate misiunile întocmai ca un autentic militar. În prima etapă a războiului, Nadia Russo a efectuat numeroase zboruri, uneori câte 3-4 misiuni pe zi. A decolat de nenumărate ori din imediata apropiere a liniei frontului în condiţii de mare dificultate, deoarece în multe cazuri zona se afla sub tirul bombardamentelor de artilerie şi al aviaţiei inamice.

În zborurile efectuate pe front în anul 1942 de către Nadia Russo şi celelalte aviatoare, atunci când era survolată zona stepei Calmuce acoperită cu nisipuri se confruntau cu o pană frecventă ce consta în înfundarea jiclorului de la carburator, care se remedia numai în urma unei aterizări urgente şi prin folosirea trusei mecanice de la bord. De remarcat, solicitarea deosebită la care a fost supus personalul navigant al escadrilei în timpul luptelor grele purtate de armata româna la Odesa, în Crimeea, Stalingrad şi Cuban, când au zburat câte 6-8 ore zilnic transportând răniţi, sânge conservat, curieri şi mesaje către marile comandamente.

Pentru bravura dovedită în misiunile îndeplinite în prima parte a războiului, la 27 septembrie 1941, Nadia Russo a fost decorată cu ordinul „Virtutea aeronautică” de război, cu spade, clasa «Crucea de aur».

La sfârşitul lunii mai 1943, obosită şi astenizată de ritmul foarte ridicat al zborurilor impuse escadrilei sanitare, traumatizată de suferinţele îndurate de eroii grav răniţi pe care-i transporta, Nadia Russo s-a retras, fiind oprită de medici de a mai zbura.

Instaurarea regimului comunist în România a adus Nadiei Russo o serie de nemeritate persecuţii, umilinţe şi greutăţi, nerecunoscându-i-se meritele incontestabile ca aviatoare onestă şi devotată patriei sale. A fost condamnată politic de Tribunalul Militar Bucureşti şi, în urma sentinţei din septembrie 1950, a executat o detenţie de peste 6 ani. A fost eliberată în ianuarie 1957, iar până în anul 1962 a avut domiciliul obligatoriu. S-a angajat în 1963 la fabrica de ţigle şi cărămizi din localitatea Ţăndărei, iar apoi a lucrat ca interpret şi traducător la Combinatul de celuloză şi hârtie din Călăraşi, unde ulterior a fost promovată pe postul de funcţionar la serviciul tehnic. În anul 1969 s-a pensionat şi ultimii ani de viaţă au fost marcaţi de alte grele încercări, ca pierderea celui de-al doilea soţ, inginerul Gheorghe Bossie în anul 1984, precum şi traiul greu pe care l-a dus în oraşul Buftea, unde a decedat în ianuarie 1988.

Aviatoarea Nadia Russo a fost un model de cinste, corectitudine, blândeţe şi devotament pentru zbor, bucurându-se de aprecieri elogioase din partea şefilor ierarhici cât şi a camarazilor. Atrăgătoare prin naturaleţe şi modestie, a exprimat prin întreaga sa comportare educaţia şi năzuinţele nobile de care a fost animată, putând aprecia ca prin întreaga activitate Nadia Russo şi-a cucerit dreptul de a sta cu cinste şi onoare în istoria glorioasă a aripilor cu tricolor.

Prezentând această personalitate deosebită care a fost aviatoarea Nadia Russo-Bossie, se impune a menţiona că pasiunea omenească îmbracă numeroase şi diferite forme, dar nici una nu este mai durabilă ca aceea a spaţiului-scânteie, flacără care arde sufletul acelora ce sunt aleşii săi. Da, aleşii săi, căci trebuie să se ştie că aripile nu se pot prinde la orice umeri…

BIBLIOGRAFIE

Aviaţia Română pe frontul de Est şi în apărarea teritoriului, volumul 1, 22 iunie 1941 – 31 decembrie 1942, Editura Tehnoprod, 1993

Firoiu, Victor, Amazoanele cerului, Editura Albatros, 1980