Descriere

V. Molotov, „La ratification du pacte sovieto‐allemand de non‐agression”, Moscova, 1939

Deşi unirea Basarabiei cu România s-a realizat prin respectarea tuturor formelor legale, Uniunea Sovietică a acţionat în relaţiile sale cu România numai de pe poziţii de ameninţare. O probă elocventă a obiectivelor Uniunii Sovietice faţă de România o constituie formaţiunea statală „Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească”, aprobată de Biroul Politic al PC(b) din Rusia la 25 septembrie 1924, cu specificarea că „în actul formării Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti trebuie să se menţioneze că frontiera ei de Vest este frontiera de Stat a Uniunii RSS”. Apărută ca urmare a hotărârii sesiunii a III-a a Comitetului Executiv Central din Ucraina, care şi-a desfăşurat lucrările la 12 octombrie 1924 la Harkov, RASSM cuprindea 11 raioane, 1 oraş (Balta), 4 orăşele (Tiraspolul va obţine statutul de oraş în 1927), Ananiev, Râbniţa şi Birzula (devenit în 1935 oraşul Kotovsk) şi 164 soviete săteşti. Teritoriul noii republici avea o formă triunghiulară cu baza pe Nistru, pe o întindere de 250 km – delimitarea fiind stabilită din motive politice, care n-au fost dezvăluite pe tot parcursul preparativelor şi măsurilor pregătitoare. Capitala republicii a fost la început oraşul Balta, iar în 1929 a fost transferată la Tiraspol. Proclamarea Republicii Moldoveneşti era un nou atac al Sovietelor împotriva României, făcut cu scopul de a revoluţiona populaţia basarabeană. Semnarea Tratatului de neagresiune sovieto-german, cunoscut sub numele de Pactul Molotov-Ribbentrop, şi Protocolul său adiţional secret privind împărţirea sferelor de interese în Europa de Est între cele două state totalitare – Germania nazistă şi Rusia comunistă – au fost, conform unor aprecieri recente, „actul de brigandaj” al secolului XX. La prima vedere, prin partea sa făcută publică, Pactul Molotov-Ribbentrop părea un obişnuit tratat de neagresiune încheiat de Uniunea Sovietică cu Germania pe o perioadă de 10 ani, cu posibilitate de prelungire. Prin acest document, cele două părţi se angajau să se abţină de la orice violenţă, de la orice acţiune agresivă una contra celeilalte. Pactul a fost însă însoţit de un Protocol adiţional secret, prin care cele două părţi îşi delimitau sferele de influenţă în Europa, de la Marea Baltică la Marea Neagră. În ce privea România, protocolul adiţional accentua, la punctul 3, „interesul” pe care-l manifesta Uniunea Sovietică pentru Basarabia şi „totalul dezinteres” al Germaniei „faţă de acest teritoriu”. Protocolul adiţional a fost păstrat în cel mai strict secret, încât nu a fost cunoscut decât după cel de-al Doilea Război Mondial.