Descriere
Romaniae quae olim Tracia dicta… (Iacobo Castaldo, 1584)
Războiul ruso-turc din anii 1806-1812, primul din seria celor patru desfăşurate în decursul secolului al XIX-lea, a constituit, pentru ţarul Alexandru I, un bun prilej de realizare, fie şi parţială, a obiectivelor fundamentale ale politicii externe ruseşti fixate încă de Petru I şi promovate apoi cu insistență de Ecaterina a II-a. La 16/28 mai 1812, în capitala Ţării Româneşti, la „Hanul lui Manuc”, cu doar 26 de zile înainte de începutul campaniei militare a lui Napoleon în Rusia, delegaţia rusă şi cea otomană au semnat un Tratat de pace din 18 articole, care la articolul 4 prevedea ca „hotarul dintre cele două state să fie râul Prut, de la intrarea acestuia în ţara Moldovei şi până la locul unde se întâlneşte cu fluviul Dunărea, iar de acolo să urmeze partea stângă a fluviului Dunărea, până la Gura Chiliei şi până la mare, iar gura amintită să fie folosită în comun de ambele părţi”. Prin acelaşi tratat, „dat fiind că Înalta împărăţie a cedat statului Rusiei pământul situat în stânga Prutului, cu cetăţile existente şi cu oraşele şi cu satele şi cu toţi locuitorii lor, tocmai de aceea, mijlocul râului Prut să fie hotar între cele două state, iar Gura Chiliei, care (…) va fi folosită în comun, precum şi pe apele Dunării corăbiile de negoţ ale celor două state să circule ca şi mai înainte”.
