Gheorghe Brătianu în Basarabia

 

1941
MNIR
Categorie:

Descriere

Marele istoric Gheorghe Brătianu (primul din stânga), participant la campania de eliberare a Basarabiei (1941)

  

În situaţia în care România a fost pusă pe masa de disecţie a celor două mari puteri continentale, Uniunea Sovietică şi Germania, factorul politic intern a înţeles că singura soluţie viabilă era o guvernare de „mână forte”, capabilă să salveze regimul politic, să asigure ordinea internă, să fie agreat de forţele politice interne şi acceptat de Germania. Această soluţie s-a dovedit a fi „soluţia Antonescu”, care nu a fost gândită ca o uzurpare a puterii în scopul reformării, schimbării sau întemeierii de instituţii noi, de impunere a unor modele străine spiritului naţional, ci s-a impus de la sine ca o soluţie de apărare, pentru depăşirea unui moment politic cu finalitate neprevăzută şi ca o continuitate a statalităţii româneşti, aflată în pragul prăbuşirii datorită regimului politic şi a consecinţelor crizei generale europene. În zorii zilei de 22 iunie 1941, Germania a atacat prin surprindere Uniunea Sovietică, fostul ei aliat de război şi cotropiri din 1939-1941. I. Antonescu, angajându-se alături de trupele germane, a difuzat, concomitent cu celebra-i Proclamaţie către Ţară, nu mai puţin celebrul ordin de atac: „Ostaşi, Vă ordon: Treceţi Prutul ! Zdrobiţi vrăjmaşul din Răsărit şi Miazănoapte „ Dezrobiţi din jugul roşu al bolşevismului pe fraţii voştri cotropiţi ! Reîmpliniţi în trupul Ţării glia străbună a Basarabilor şi codrii voievodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile voastre!” (…) Dezlănţuită la orele 4, în dimineaţa zilei de 22 iunie, ofensiva română n-a constituit o surpriză pentru sovietici. Imediat pe malul opus al Prutului şi în unele sectoare, chiar la malul apei, trupele sovietice au deschis un foc viu şi eficient, luptând dârz în apărare. Recucerirea Basarabiei şi Bucovinei de Nord nu s-a făcut, prin plimbări demonstrative de oşti în ţinută de război, ci prin încleştări pe viaţă şi pe moarte între acei care îşi apărau pământul, alungându-i pe cotropitori ca în vremea lui Ştefan cel Mare. La 25 iulie 1941, după 33 de zile de război, cu pierderi de 24.396 de oameni, dintre care 5.011 morţi, restul fiind răniţi ori dispăruţi, Basarabia şi nordul Bucovinei erau recuperate. După cum se știe, după acest moment, Antonescu a decis ca armata română să treacă Nistrul și să continue războiul alături de Germania.

Contact

DESPRE ACEST PROIECT

Muzeul Virtual este un proiect al Muzeului Național de Istorie a României ce prezintă în manieră virtuală principalele expoziții ale MNIR.

MUZEUL NATIONAL DE ISTORIE A ROMANIEI

Calea Victoriei 12 Sector 3, 030026 București, România.
Tel: +40 21 315 82 07
relatiipublice@mnir.ro

CALL: 021 315 8207

Toate drepturile rezervate de catre Muzeul Virtual 2020.

Contact
Verified by ExactMetrics