Descriere
Falere din tezaurul de la Ostrovul Mare, jud. Mehedinți
Conţinând unele dintre cele mai frumoase obiecte de podoabă din epoca bronzului , de pe teritoriul României, tezaurul a fost achiziţionat în anul 1921 de dr. George Severeanu de la un zaraf, căruia îi fusese adus de nişte locuitori din comuna Ţigănaşi. Obictele, se pare, au fost descoperite în apropiere de Ostrovul Mare, jud. Mehedinţi, de către un tinichigiu din Craiova. Nu se ştie dacă piesele provin din morminte sau dintr-o aşezare sau dacă alcătuiau un depozit, dar pe insula Ostrovul Mare, situată la 40 Km. SV de Turnu Severin, au fost descoperite resturile unei aşezări şi morminte din epoca bronzului în care ceramica era ornamentată cu motive care se regăsesc şi pe unele dintre podoabele acestui tezaur. Descoperirea de la Ostrovul Mare cuprinde 33 de discuri – falere, două brăţări şi 10 inele de buclă din aur. Falerele sunt discuri din din aur plate sau uşor bombate, care se prindeau pe veşminte. La Ostrovul Mare falerele sunt profilate convex, cu marginea trasă vertical în jos. Trei falere, mai mari, au diametrul de 6,5 – 6,7 cm. şi sunt prevăzute cu câte patru perforaţii pentru prindere, celelalte 30 având diametrul de 3,5 – 4 cm., cu două sau trei perforaţii pe margine. Toate falerele sunt ornamentate cu un umbo şi motive decorative circulare sau spiralice executate în tehnica au repoussé dispuse întotdeauna simetric: volute duble în forma literei C, deschise spre interior, dispuse circular; spirale în forma literei S înlănţuite în succesiune circulară şi grupe de câte trei linii paralele, perpendiculare pe umbo, liniile marginale fiind terminate în volute. Cele două brăţări de la Ostrovul Mare se remarcă prin forma lor deosebită, mai rar înâlnită. Fără a fi ornamentate ele sunt realizate dintr-o singură sârmă, pliată în două fire circulare, paralele, terminate liber la un capăt şi aplatizate în formă de palmetă la celălalt capăt, pe locul de îndoire. Inelele de buclă sunt podoabe ce se prindeau în păr larg răspândite la tracii nord – dunăreni în epoca bronzului. Cele 11 exemplare de la Ostrovul Mare sunt toate ovale, cu braţe arcuite convex, petrecute unul peste celălalt. Obiectele de podoabă de la Ostrovul Mare sunt produse autohtone, ale tracilor nord – dunăreni şi datează din secolul XV a. Chr. Inelele de buclă sunt un tip de podoabă frecvent întâlnit pe teritoriul României în epoca bronzului, ele fiind realizate din bronz sau din aur.