Descriere
Decretul nr. 251 al domnitorului Alexandru Ioan I prin care Theodor Calimachi este numit agent diplomatic al Principatelor Unite la Belgrad.
Alexandru Emanuel Lahovary (1855-1951)
Descendent al unei familii puternic implicate în politica externă a României, Alexandru Emanuel Lahovary debutează în politica externă în 1880 când a fost numit secretar II al Legaţiei României de la Paris. Un an mai târziu a fost promovat la gradul de secretar I şi trimis ca însărcinat cu afaceri ad interim la Sankt Petersburg, unde a condus provizoriu Legaţia până la începutul anului 1885. Rechemat în ţară, devine director al Diviziei Consulare şi Contenciosului, calitate în care participă la tratativele de pace de la sfârşitul războiului bulgaro-sârg din 1885. După o pauză de aproape doi ani, reintră în diplomaţie în anul 1888, fiind numit director al Diviziei Afacerilor Politice (1 iulie – 19 noiembrie 1888), apoi Secretar General al Ministerului Afacerilor Străine (31 ianuarie 1889 – 1 martie 1891). După o ieşire de câteva luni de pe scena politicii externe, se reîntoarce în diplomaţie la sfârşitul anului 1891, tot în funcţia de Secretar General al Ministerului Afacerilor Străine. Ocupă această demnitate până la 21 februarie 1893, când este numit trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar la Roma, post deţinut până la 24 aprilie 1899. Urmează o nouă întrerupe a carierei diplomatice, revenirea producându-se în anul 1902. Primeşte o misiune delicată, trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar la Constantinopol, de care se va achita cu succes, obţinând din partea sultanului un act prin care aromânilor le erau acordate şi recunoscute drepturi egale cu cele ale celorlalte comunităţi din Imperiu (reprezentare în administraţia locală, libera folosire a limbii române în şcoli şi biserică). Pentru această reuşită va fi decorat de regele Carol I cu ordinul naţional „Steaua României”. Urmează misiuni diplomatice la Viena (1 martie 1906 – 1 octombrie 1908), Paris (1 octombrie 1908 – 1 octombrie 1917) şi Roma (1 octombrie 1917 – 1 februarie 1928), şi acestea încununate de succes: contractare de armament pentru armata română în timpul primului război mondial, formarea, pe teritoriul Italiei, a legiunii „Horia, Cloşca şi Crişan”, compusă din români din Transilvania, Banat şi Bucovina (unităţi înarmate şi instruite pe cheltuiala guvernului italian, destinate a lua parte la campania din 1819) şi, nu în ultimul rând, recunoaşterea de către guvernul italian a unirii Basarabiei cu România (1927).
