Constantin (Bâzu) Cantacuzino

 

Detinator:  MNIR

CONSTANTIN (BÂZU) CANTACUZINO

A fost un nume de mare rezonanţă în aviaţia noastră în timpul celui de-al doilea război mondial, as indiscutabil al aripilor cu tricolor, pilotul român care între 1941-1945 a doborât cele mai multe avioane inamice.

Întocmai ca alţi celebri aviatori români, în adolescenţă şi tinereţe, Constantin (Bâzu) Cantacuzino a probat calităţi fizice de excepţie, practicând cu success multe sporturi: tenis, patinaj, hochei, motociclism, automobilism şi altele.

Atras de miracolul şi infinitul zărilor albastre, la 22 iulie 1933, la vârsta de 28 de ani, obţine brevetul de pilot de turism nr. 55, după absolvirea la Bucureşti a şcolii de pilotaj „Mircea Cantacizino”. În continuare, ambiţios şi tenace, el se perfecţionează în tainele zborului şi la 31 iulie 1935 a obţinut brevetul de pilot de linie nr. 9 şi apoi a urmat cursurile de zbor fără vizibilitate ale companiei LARES, având ca instructori piloţi de linie cu mare experienţă – căpitan aviator Ion Popescu (Oiţă), locotenent aviator Traian Udriski, precum şi alţii. Urmând şi alte cursuri teoretice, dar mai ales practice, este brevetat ca pilot de vânătoare, iar la 6 iunie 1939 este înaintat la gradul de locotenent aviator de rezervă.

Încă de la început s-a remarcat ca un pilot cu un talent excepţional, având o temeinică pregătire şi un curaj fără margini, făcându-se cunoscut prin executarea unor raiduri în care stabilea performanţe deosebite, sau prin participarea la mitinguri aviatice, la care entuziasma publicul prin numerele sale unice de acrobaţie aeriană la mică înălţime. În octombrie 1936 parcurge ruta Bucureşti – Paris în 5 ore şi 40 de minute, pilotând un aparat „Caudron-Typhon”, iar în anul 1939, împreună cu pilotul Matei Ghica, pilotând o avionetă „Klemm-35” cu un motor de 100 C.P. a stabilit recordul naţional de durată pentru categoria de avioane C. Celebre au rămas şi zborurile sale executate pe spate la „rasul solului” pilotând un avion „Bucker Jungmeister”, iar în 1939 Bâzu Cantacuzino a reuşit să cucerească şi titlul de campion al României la acrobaţie aeriană.

La declanşarea războiului, în iunie 1941, Constantin Cantacuzino activa în aviaţia civilă ca pilot şef la compania LARES. Deşi era ofiţer de rezervă, el solicită din proprie iniţiativă să fie trimis pe front ca pilot de vânătoare, cerere care în cele din urmă îi e satisfăcută. Astfel, a hotărât să-şi schimbe uniforma de pilot de linie la LARES, unde putea să zboare în continuare liniştit, cu aceea de pilot de vânătoare, în care în fiecare misiune viaţa îi era pusă în pericol de contactul nemijlocit cu un inamic tenace şi dotat cu o tehnică de luptă tot mai perfecţionată.

Constantin Cantacuzino îşi face debutul pe front în cadrul Escadrilei 53 din cadrului Grupului 5 Vânătoare, pilotând avioane de fabricaţie engleză „Hurricane”, care se aflau în dotarea acestei formaţii ce îşi avea baza pe litoral.

Din noiembrie 1941 şi până în mai 1942 este demobilizat, revenirea sa în rândul bravilor piloţi de vânătoare producându-se în mai 1943, când un număr de aviatori români luptau, la solicitarea nemţilor, în Grupul 3 al Flotilei germane UDET. Încă de la primele misiuni împotriva inamicului, se evidenţiază ca un pilot dotat cu calităţi de excepţie, fiind un luptător neînfricat. O consecinţă a calităţilor sale de pilot o constituie şi numărul victoriilor aeriene obţinute: astfel, între 29 iunie-5 august 1943 el a doborât 15 avioane inamice, la acest success contribuind şi valoarea camarazilor săi din Grupul 7 vânătoare.

În perioada celui de-al doilea război mondial pretutindeni în aviaţia de vânătoare se practica obiceiul ca piloţii, printr-o siglă ori însemn aplicat pe propriul avion, să ţină evidenţa avioanelor doborâte. În prima parte a războiului, piloţii noştri păstrau această evidenţă numerică a victoriilor aeriene însemnând pe fuselajul aparatelor câte o steluţă roşie pentru fiecare avion inamic doborât. Aviatorii sovietici practicau un alt sistem, vopsirea capotei motorului avionului, pe care îl pilotau cu o culoare specifică pentru un anumit număr de aparate inamice doborâte, de exemplu, dacă aveau la active 5 avioane capota era albă, după 10 victorii era albastră, după 20 era roşie.

Alexandru Şerbănescu şi Bâzu Cantacuzino – aşii aviaţiei noastre de vânătoare –  au reacţionat  într-un mod la care adversarul nici nu se putea gândi. La întâlnirea acestor „culori” la avioanele inamice, cu mult curaj şi dezinvoltură ei urmăreau să angajeze lupta şi să doboare cu precădere asemenea aparate. După identificarea celor care aveau capota motorului vopsită în mod special, ei se înţelegeau prin câteva cuvinte care dintre adversari va fi atacat de către fiecare. Ceilalţi camarazi din „grup”, participanţi şi ei la luptele aeriene auzeau prin radio cum, de exemplu, Bâzu îi spunea lui Şerbănescu: „Alecule, cel cu nasul roşu este al meu” sau, în alte situaţii, Şerbănescu spunând: „Bâzule, eu am grijă de cel albastru”.

În toată campania desfăşurată în răsărit, Bâzu Cantacuzino s-a numărat, alături de căpitan aviator Alexandru Şerbănescu, printre piloţii români de vânătoare cu cele mai multe victorii aeriene, un adevărat virtuoz al manşei, un aviator polivalent, stârnind admiraţia distinşilor săi camarazi pentru desăvârşita lui măiestrie de zbor.

În anul 1944, căpitan aviator în rezervă Constantin Cantacuzino îşi va desfăşura activitatea în zona de nord a Moldovei şi în Basarabia, unde se stabilizase zona frontului şi unde acţiona acum Grupul 9 Vânătoare. Începând cu data de 6 iunie 1944, el a participat în cadrul „grupului” la primele lupte pe care le-a angajat acesta cu aviaţia americană, care de la data de 4 aprilie 1944 se afla în misiuni de bombardament asupra unor obiective din ţara noastră.

În ziua de 24 iunie 1944, Grupul 9 Vânătoare, la semnalul unei rachete roşii, a decolat, în mod organizat pe patrule. Căpitan aviator în rezervă Constantin Cantacuzino este conducătorul unei patrule aeriene. Deodată, zăreşte o formaţie de 13 bombardiere americane, cvadrimotoare, „Liberator”, puţin mai izolată şi, apropiindu-se cu intenţia de a le ataca, este întâmpinat de tirul a 200 mitraliere ale aparatelor inamice. Bâzu Cantacuzino şi colegul său de „celulă”, locotenent aviator Dobran, trăgând în bombardierele americane până la teminarea muniţiei, cu becurile de avertizare de limită de viteză aprinse şi atacaţi de mai multe „Mustanguri”, sunt siliţi să rupă lupta, degajează şi aterizează cu „Messerschmitt-urile 109 G” pe care le pilotează, pe aerodromul Pipera.

În toate luptele purtate în condiţii extreme de vitrege cu aviaţia americană până la 23 august 1944, căpitanul aviator în rezervă Constantin (Bâzu) Cantacuzino s-a remarcat prin obţinerea de noi victorii aeriene, fapt ce îl consacră definitiv alături de căpitanul aviator Alexandru Şerbănescu, ca un as al vânătoarei româneşti. Astfel, în zilele de 15 iunie şi 24 iunie 1944, a doborât câte un bombardier cu patru motoare „B-24 Liberator  , apoi un avion de vânătoare „Mustang”, două avioane tot de vânătoare „P-38 Lightning”, toate acestea având echipaje americane, precum şi 2 avioane de vânătoare „Aircobra”- de fabricaţie americană, dar pilotate de sovietici şi 9 avioane de vânătoare sovietice de tip „I.A.K.”, în total doborând, numai în perioada 15 iunie – 21 iunie 1944, 16 avioane inamice.

După dispariţia tragică, într-o luptă cu aviaţia americană, la 18 august 1944, a comandantului Grupului 9 Vânătoare, căpitan aviator Alexandru Şerbănescu, la comanda acestui „grup” este numit căpitanul aviator în rezervă Constantin Cantacuzino, care, preluând o ştafetă glorioasă, va contribui în continuare la îmbogăţirea palmaresului formaţiei cu noi fapte de vitejie şi eroism.

În zilele care au urmat actului de la 23 august 1944, principala misiune a Grupului 9 Vânătoare, care a fost adus în apropierea aerodromului Popeşti-Leordeni, era aceea de a împiedica aviaţia germană să execute raiduri de bombardament asupra oraşului Bucureşti şi a zonei petrolifere Ploieşti. Aflând că o formaţie de avioane de bombardament se îndreaptă spre Bucureşti, noul comandant al Grupului 9 Vânătoare, împreună cu  aviatori din „grup” a pornit în întâmpinarea lor. Formaţia inamică interceptată număra peste 15 aparate „Heinkel 111” şi „Junkers-87”. Piloţii noştri, deşi aflaţi iar în inferioritate numerică, situaţie obişnuită încă de pe frontul de răsărit, au angajat cu luciditate lupta aeriană. Şi în această misiune Constantin Cantacuzino probează desăvârşita sa măiestrie de zbor şi de luptător neînfricat, reuşind să doboare 3 bombardiere „Heinkel 111”, două lângă localitatea Fierbinţi, iar al treilea între aceasta şi  Buzău.

În ziua de 27 august 1944, căpitanul aviator Bâzu Cantacuzino, „un om tânăr – are 38 de ani, înalt, cu un corp atletic, cu prestanţă în mers, cu o figură simpatică, mereu zâmbitoare, ochii strălucitori şi cu o privire de vultur gata de atac asupra prăzii”, a îndeplinit o misiune specială. A transportat în fuselajul unui avion „Messerschmitt 109 G” la Foggia, în sudul Italiei, pe unul din ofiţerii superiori ai aviaţiei americane, care căzuse prizonier în timpul executării unui  bombardament asupra ţării noastre, locotenent aviator James A. Gunn.

Remarcăm condiţiile inedite şi grele ale acestui zbor, precum şi faptul că aviatorul român a făcut încă o dată dovada calităţilor sale de zburător polivalent. Ajunge în condiţii optime la destinaţie, după survolarea Mării Adriatice, la ora 19 „venind jos, epuizat, aterizează cu măiestrie, spre uimirea celor prezenţi, printre nesfârşite şiruri de bombardiere staţionate… liniştirea elicei, carlinga se deschide şi, într-un frumos costum albastru de zbor, coboară căpitanul pilot, cu zâmbet princiar şi impecabilă engleză”.  Locotenent colonelul american este scos aproape anchilozat din fuselajul îngust al G-ului, pilotat de aviatorul român şi „din entuziasm, ai lui îl aruncă repetat … în sus…dar nu numai pe acesta, tratamentul spontan al bucuriei şi al admiraţiei îl include şi pe virtuozul şi temerarul pilot român”. Între timp, aici, la baza aliaţilor din sudul Italiei, avionul lui Bâzu Cantacuzino este încercat în zbor de un ofiţer superior american, care neobişnuit cu acest tip de aparat şi lipsindu-i fineţea necesară pentru a-l struni, îi rupe trenul de aterizare. Astfel, curajosul pilot român se va întoarce pe data de 29 august 194l la Popeşti Leordeni pilotând un avion american de vânătoare, un „Mustang” pus la dispoziţie de gazde, zbor inedit şi încheiat din nou cu bine, deşi Bâzu Cantacuzino s-a aflat prima dată la manşa acestui tip de aparat.

În toamna anului 1944, Grupul 9 Vânătoare, în frunte cu comandantul său, participă la executarea unor misiuni complexe pe frontul de eliberare a Transilvaniei. Astfel, în ziua de 27 octombrie 1944, comandantul grupului se afla în fruntea unei patrule într-o importantă misiune de cercetare, deşi condiţiile meteorologice erau potrivnice zborului. Informaţiile culese cu acest prilej au fost de un real folos marilor comandamente de unităţi terestre, misiunea încredinţată fiind îndeplinită cu succes.

În luptele purtate pentru eliberarea Ungariei şi Cehoslovaciei, misiunile Grupului 9 Vânătoare sunt îndeplinite, comandantul aducându-şi contribuţia la toate acţiunile întreprinse, atât în cele de însoţire a aviaţiei de bombardament, asigurând protecţia acestora, cât şi în numeroasele zboruri de recunoaştere şi atac la sol.

În postura de comandant de „grup”, înalt şi impunător, cu o distincţie aparte, căpitanul aviator în rezervă Constantin (Bâzu) Cantacuzino s-a dovedit a fi o puternică personalitate, un pilot de excepţie, un luptător tenace şi de temut, care a ştiut să-şi ridice camarazii la luptă fără şovăire, ca într-o competiţie în care se afirmă şi se confirmă numai cei dotaţi cu calităţi excepţionale.

 Pentru faptele sale de arme, pentru spiritul său de sacrificiu, care a caracterizat toate misiunile la care a participat, a fost decorat cu numeroase ordine şi medalii româneşti şi străine: la 3 septembrie 1941 cu ordinul militar „Virtutea aeronautică” – «Crucea de Aur», pentru 125 misiuni la inamic şi 6 avioane inamice doborâte; la 21 octombrie 1941 cu ordinul „Virtutea aeronautică” în grad de cavaler; cu „Crucea de fier” clasa a II a, în octombrie 1941 şi apoi clasa I, conferite de Germania; în noiembrie 1941 cu ordinul naţional „Coroana României”, clasa a V-a; în anul 1943 cu prestigiosul ordin militar „Mihai Viteazul”, cea mai importantă decoraţie de război românească, iar în toamna anului 1944 este propus a fi decorat a doua oară cu acest ordin. A mai fost decorat şi cu alte ordine româneşti şi străine.

Participarea aviatorului Constantin (Bâzu) Cantacuzino la întreaga perioadă a războiului (1941-1945) s-a concretizat în 60 de victorii aeriene, dobândite în cele 211 lupte din cele 600 misiuni la inamic. România este clasificată pe locul 6, într-un tabel ce conţine 22 de state beligerante din cel de-al doilea război mondial, fiind inclus din respectivele state numai primul aviator de vânătoare cu cele mai multe victorii aeriene. Iată cum arată clasamentul primelor 10 state:

Germania – aviator Erich Hartman,  352 victorii aeriene

Austria – aviator Walter Novotny, 258 victorii aeriene  

Japonia – aviator Hiroyoshi Nishizava, 103 victorii aeriene

Finlanda – aviator E. I  Juutualainen, 94 victorii aeriene

URSS – aviator Ivan Kozhedub, 62 victorii aeriene

România – aviator  Constantin Cantacuzino, 60 victorii aeriene

Ungaria – aviator  D. Szentgyorgz, 46 victorii aeriene

Africa de Sud – aviator St. J. Pattle, 41 victorii aeriene

SUA aviator Richard I Bong, 40 victorii aeriene

Anglia – aviator James E. Johnson, 38 victorii aeriene

 

Căpitanul aviator Constantin (Bâzu) Cantacuzino a fost pilotul român cu cele mai multe avioane inamice doborâte, fiind capul de formaţie al aşilor vânătorii româneşti, un talentat şi virtuoz profesionist al zborului, care graţie calităţilor sale deosebite s-a bucurat de admiraţia tuturor camarazilor săi, un adevărat cavaler al aerului.

Contact

DESPRE ACEST PROIECT

Muzeul Virtual este un proiect al Muzeului Național de Istorie a României ce prezintă în manieră virtuală principalele expoziții ale MNIR.

MUZEUL NATIONAL DE ISTORIE A ROMANIEI

Calea Victoriei 12 Sector 3, 030026 București, România.
Tel: +40 21 315 82 07
relatiipublice@mnir.ro

CALL: 021 315 8207

Toate drepturile rezervate de catre Muzeul Virtual 2020.

Contact