Descriere
Columna de-a lungul veacurilor (II)
Text: dr. Lucia Ţeposu-Marinescu
În antichitate, Columna lui Traian a făcut „școală“. Monumente similare s-au ridicat la Roma pentru Antoninus Pius și Marcus Aurelius, iar la Constantinopol pentru Theodosius și Arcadius. Dacă monumentul ridicat în cinstea lui Antoninus Pius este cunoscut doar prin câteva reliefuri păstrate la Muzeul Vaticanului, dacă coloanele de la Constantinopol sunt cunoscute doar din desene târzii, în schimb, coloana lui Marcus Aurelius poate fi admirată în Piazza Colonna de la Roma. Deși privată de valoarea unei ediții princeps, fără să aibă vigoarea scenelor de luptă și vitalitatea personajelor reprezentate pe monumentul dedicat lui Traian, reliefurile de pe Coloana lui Marcus Aurelius prefigurează, prin tragismul figurilor, prin patetismul gesturilor, imagistica artei medievale. Destinul Columnei în epoca migrațiilor este la fel de sumbru ca al tuturor monumentelor antice. Când a fost profanat mormântul lui Traian și când a căzut sau a fost doborâtă statuia împăratului din vârful coloanei este greu de precizat, poate că încă din veacul al VI-lea. Oricum, Forul lui Traian era deja dărâmat în secolul al X-lea și doar Coloana îngropată parțial de ruine se încăpățâna să amintească privitorilor de vremurile de glorie apusă. Ea l-a impresionat pe episcopul Bernhard din Hildesheim, fost preceptor al lui Otto al III-lea, care, în anul 1001, a stat o vreme la Roma și care, întors acasă, a comandat o coloană. Ridicată între 1015-1022, lucrată din bronz, având înălțimea de 4 m și fiind decorată cu scene din Noul Testament dispuse pe opt spirale, coloana poate fi văzută și astăzi în brațul drept al transeptului domului din Hildesheim. Dar Renașterea este epoca în care sculpturile de pe Columna lui Traian i-au influențat cel mai mult pe artiștii care vedeau în arta antică modelul ideal. Cele mai vechi desene după Columnă par să fie unele purtând data 1467 și care se păstrează în Anglia, la Chatsworts. Ciboriul papei Sixtus al IV-lea (1445-1516), păstrat în Muzeul Vaticanului, este influențat în forma sa de monumentul traianeu. Influența Columnei se observă și în desenele lui Antonio Pollaiuollo (1426-1498); scene din partea inferioară a Columnei apar în Codex Escurialensis, fiind datate în jurul anului 1491 și atribuite lui Domenico Ghirlandaio. Datorită înălțimii ei și faptului că a fost înconjurată de construcții medievale, Columna a fost greu de studiat, ceea ce nu a împiedicat-o însă să figureze în repertoriul frescelor din Cinquecento, ca în pictura murală a palatului cardinalului de Santa Sabina de la Roma, decorat între 1508-1509, sau pe fresca atribuită lui Giovanni Battista Franco, într-una din sălile palatului Chiericati de la Vicenza, construit în 1551. Pentru pictura Vaticanului, Raffaello Sanzio și elevii săi Giulio Romano și Giovanni Francesco Polidori au studiat Columna, dovadă reprezentarea Victoriei – tip inspirat după alegoria de pe monumentul antic. Dar primul artist care pare să fi studiat toate scenele, întrucât la începutul secolului al XVI-lea a realizat 55 de desene după reliefurile Columnei, a fost Iacoppo Ripanda din Bologna. Desenele sale se păstrează la Roma, în timp ce alte desene din Cinquecento, datorate lui Giulio Campi di Cremona (1502-1572), se păstrează în Anglia, la castelul Windsor. O realizare cu totul remarcabilă, de mare valoare artistică, se află în Pinacoteca Este din Modena: desenele lucrate cu peniță și penel, reproducând scenele Columnei în plan orizontal; ele au o lungime totală de 57 m și cuprind 124 de foi, figurile fiind de dimensiuni mai mici cu circa 3/4 decât originalele. Deși artistul nu a înțeles semnificația scenelor, el le-a reprodus cu exactitate și cu mare pricepere. Studiate de eminentul arheolog Mihail Macrea, pe vremea când se afla la Şcoala Română din Roma, desenele au fost atribuite lui Giulio Romano, elevul lui Rafael.
